Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Dacă vă mutați, renovați sau pur și simplu doriți o schimbare de decor, probabil știți cât de important este un dormitor frumos amenajat. Petrecem foarte mult timp în această cameră, și, față de sufragerie, dormitorul este un spațiu mult mai personal, fiind de cele mai multe ori folosit numai de cei care locuiesc în casă.
Ne dorim ca dormitorul nostru să arate la fel de bine ca cele pe care le vedem pe rețelele de socializare și pare că nu este posibil, dar, în realitate, este mult mai ușor decât pare. O cameră minunată nu își datorează aspectul coincidențelor, ci este rezultatul respectării unor principii de design. Dacă ceva ”nu se leagă” în aspectul dormitorului, este de multe ori din cauza mobilei, a luminii sau a stilului personal. Pe când ultimele două sunt ușor de înțeles (perdelele transparente lasă să intre mai multă lumină și fac o cameră să pară mai mare, iar un dormitor amenajat în culori pe care le urăști nu va fi vreodată confortabil), mobila e un subiect mai complicat, deoarece felul în care o alegem depinde de mai mulți factori. Cei mai importanți sunt:
Uneori, locul este pur și simplu prea înghesuit, sau din contră, prea gol!
De cele mai multe ori, acest lucru nu are legătură cu mărimea absolută a camerei: un dormitor de 30mp poate părea înghesuit dacă e mobilat greșit și întunecat, pe când unul de 15mp, curat si luminos, poate părea imediat mult mai comfortabil și exact cât de spațios e nevoie. Ce face diferența?
Camerele mari sunt mobilate cu mobilă mai mare. Dacă ne uităm la reședințele nobililor, vom observa că dulapurile și paturile erau imense, înalte și voluminoase decât era practic. Oglinzile din palatul imperial din Viena erau puse deasupra nivelului ochilor, ca să pară proporționale! Dacă ar fi folosit mobilă de mărime normală, ar fi arătat ca de jucărie. De asemenea observăm că nu aveau mai multă mobilă în cameră. Când camera e mare, două dulapuri mici vor arăta comic și înghesuit, de prost gust. O cameră mai mare trebuie să aibă mai mare, nu mai multă!
De asemenea, camerele mici arată mult mai bine când sunt amenajate cu mobilă mai mică, dar nu mai puțină. Unii aglomerează dormitorul, încărcându-l cu lucruri de care nu au nevoie. În aceste cazuri, este de obicei suficient să lăsăm mai multă lumină și să facem o ”curățenie de primăvară”. Merită!
Cealaltă problemă este mai subtilă. Am văzut cu toții camere mai mici, dar aproape goale, în încercarea de a crea iluzia de spațiu. Totuși, rezultatul arată auster și neprimitor, mai puțin ”minimalism estetic” și mai mult ”în camera asta nu e nici spațiu, nici mobilă.” Pentru a remedia această situație, avem nevoie de o listă cu mobilierul esențial, și de mobilă de calitate, proporțională cu camera. Având în vedere că mobila va fi oricum puțină, este important să alegem un set potrivit.
Indiferent cât de mare este camera, mobila de calitate o va înnobila. Probabil jumătate din succesul design-ului se datorează mobilei, cealaltă jumătate fiind reprezentată de culorile alese, țesături și piesele de accent. Nu doar că mobila de calitate inferioară se ciobește și se demodează, chiar în prima zi de folosire arată fals, artificial. Este important să alegem mobilă pentru dormitor din lemn masiv, deoarece va arăta natural și va avea un design mult mai elegant decât mobila din rumeguș presat, va rezista mai mult. Nici un abțibild nu va arăta vreodată natural, iar plăcile subțiri din care sunt construite nu oferă fiabilitate. Materialele sunt extrem de importante atunci când alegem varianta cea mai potrivită de decor pentru camera noastră, iar a alege pentru mobila lemn ar trebui să fie același gen de decizie ca a alege sticlă în loc de plastic pentru ferestre. În plus, mobila de lemn masiv este prietenoasă cu mediul, deoarece ține mai mult și nu trebuie înlocuitîă atât de des ca cea din rumeguș, care consumă aproape la fel de mult lemn, dar este aruncată de obicei odată la câțiva ani!
Indiferent cât de mare e dormitorul, 32 de tablouri, 2 statui și 4 dulapuri vor arăta încărcat. Cele mai inspirate design-uri sunt de obicei bazate pe funcționalitate, și rareori vom vedea dormitoare amenajate profesionist care au mai mult de doua sau trei decorațiuni. Acest lucru reflectă un principiu recunoscut în design: decorațiunile sunt piese de accent, care leagă celelalte elemente și reflectă personalitatea proprietarului. Prea multe decorațiuni distrag și aglomerează camera, fiecare transmițând un mesaj diferit și estompându-se reciproc. Vă sugerăm să păstrați doar decorațiunile la care țineți, în special dacă locuiți într-o cameră mică.
Este ușor să amenajăm un dormitor frumos dacă ținem cont de aceste principii. Succes la decorat!