Pentru mulți iubitori de bere, călugării creștini sunt arhetipurile producătorilor de bere. A nu se crede că berea a fost inventată de călugări; arheologii au descoperit mărturii care arată că berea exista atât în China, cât și în Egipt în jurul anului 5000 î.Hr., cu mult înainte de existența vreunui călugăr creștin.Sigur că scopul călugărilor nu este să producă bere: scopul lor este de a-L căuta și a sluji pe Dumnezeu, printr-o formă specifică de viață spirituală. Dar chiar dacă călugării nu sunt cei care au inventat berea, iar fabricarea ei nu este vocația lor definitorie, ei au jucat un rol major în fabricarea berii occidentale din cel puțin a doua jumătate a mileniului I.În primul rând, hai să vorbim despre contextul acestei producții de bere în lumea monahală.
Monahismul creștin își are rădăcinile în secolul al IV-lea, când Imperiul Roman era încă la apogeu. Imperiul a suferit un declin grav în timpul celui de-al cincilea secolul, epoca în care a trăit Sfântul Benedict (c. 480 – 21 martie 547).
Când structura socială a Imperiul Roman s-a prăbușit, au apărut mănăstiri organizate sub conducerea lui Benedict, sub forma unor centre de agricultură, cazare, educație, literatură, artă etc. Când Carol cel Mare a înființat Sfântul Imperiu Roman în anul 800, el s-a bazat pe mănăstiri pentru a ajuta dezvoltarea socială și economică a imperiului – și a promovat Pravila lui Benedict ca standard de organizare a monahismului.În această scurtă schiță a istoriei, putem începe să observăm relația dintre călugări şi bere.În antichitate, în Imperiul Roman, ca și în întreaga lume, fabricarea berii se făcea de obicei în casă. Această practică s-a extins și la mănăstiri, care trebuiau să ofere băutură și hrană pentru călugări, precum și pentru oaspeți, pelerini și săraci.
Pe măsură ce mănăstirile au crescut în importanță, iar rezervele de apă au fost contaminate din cauza apelor uzate, cererea de bere monahală a crescut. Din moment ce mănăstirile aveau resursele pentru a produce bere şi produse agricole din care se realizează berea, călugării au devenit principalii producătorii de bere din acele vremuri.
Până la domnia lui Carol cel Mare, fabricarea berii era o practică standard în mănăstiri. Se pare că șase sute de fabrici de bere funcționau în mănăstiri, în toată Europa. Călugării ar fi precursorii comerțului cu bere, care a început să apară în secolele al XII-lea și al XIII-lea.Câteva puncte importante despre fabricarea berii monahale din această perioadă includ:
Planul Abației Sf. Gal. Acest celebru desen arhitectural, datând din jurul anului 820, este singurul desen arhitectural major care a supraviețuit perioadei de 700 de ani după căderea Imperiului Roman. Acest plan ilustrează o mănăstire completă, care desigur conține instalații de fabricare a berii. În timp ce planul de ansamblu nu a fost niciodată construit, partea legată de instalația de fabricare a berii a fost pus în practică pe scară largă în mănăstiri. Este cel mai vechi plan al unei „fabrici” de bere existent din lume.
Nivelurile de producție ale fabricilor de bere monahale bazate pe planul St. Gall ar fi fost în medie aproximativ 100 de galoane pe zi.
Călugării sunt primii producători cunoscuți de bere care folosesc hamei. Cea mai veche mărturie vine de la starețul Adalhard din Corbie, Franța, care în anul 822 a menționat folosirea hameiului sălbatic în prepararea berii. Călugării germani au început această practică în jurul anului 1200, găsind hameiul util atât ca conservant, cât și pentru aromă. Înainte de hamei, se foloseau amestecuri de ierburi numite „gruit” pentru aromatizarea berii.
Călugării au adus îmbunătățiri procesului de fabricare a berii în Evul Mediu. Ei au fost primii care au pus accent pe curățare și igienizare.
Când fabricile de bere comerciale au început să funcționeze în secolele al XII-lea și al XIII-lea, modelul lor de producție a fost împrumutat de la mănăstiri.
Termenul „pâine lichidă” atribuit berii a venit de la călugări, deoarece pâinea și berea provin din ingrediente similare, iar berea era folosită pentru hrănire în perioadele de post strict, precum Postul Mare. Stilul de bere Dopplebock a fost inventat de călugări ca nutrient în timpul Postului Mare.
Cea mai veche fabrică de bere din lume, înființată în 1040, este cea a mănăstirii benedictine Weihenstephan, ea însăși înființată în 725. Deși statul Bavaria a dizolvat mănăstirea în 1803, a continuat să administreze fabrica de bere până în prezent. Longevitatea acestei fabrici de bere rivalizează cu cea a Abației Weltenburg, tot din Bavaria, care a fost înființată în jurul anului 620 și a fabricii sale de bere, din 1050. Această abație a fost desființată în 1803, dar a fost refondată în 1842 și continuă să administreze fabrica de bere.
Berea trapistăPoate cele mai cunoscute beri mănăstirești sunt berile trapiste. Berea trapistă este cu mult diferită de berea pe care o găsim în comerț. Are arome complexe, călugării care o produc pun accent pe calitate, nu pe cantitate și este cu adevărat specială.În plus, berea obișnuită are nevoie de doar 3 zile pentru a fi preparată, dar o bere trapistă poate dura chiar și trei luni pentru a fi gata de consum.
Trapist este numele Ordinului Cistercienilor de Strictă Respectare, cunoscut și sub numele de Ordinul Trappist. Este un ordin religios romano-catolic de mănăstiri care urmează cu strictețe Regula Sf. Benedict.
Urmând această „regulă”, majoritatea mănăstirilor trapiste produc o gamă largă de bunuri care sunt vândute pentru a asigura venituri mănăstirii. Sunt probabil cei mai faimoși pentru berile lor, care sunt unice în lumea berii.Există douăsprezece fabrici de bere trapiste în lume, dintre care șase în Belgia: Westmalle, Westvleteren, Achel, Chimay, Orval și Rochefort. Berea lor este ușor de recunoscut datorită logo-ului hexagonal al unui Produs Trappist Autentic. Alte fabrici de bere trapiste sunt situate în Austria, Țările de Jos (Olanda), Italia, Franța, Regatul Unit și SUA.O bere trapistă trebuie să respecte următoarele cerințe:• Toate produsele din care se fabrică berea trebuie să fie realizate în imediata apropiere a mănăstirii;• Producția trebuie efectuată sub supravegherea călugărilor sau călugărițelor;• Profiturile trebuie să fie destinate nevoilor comunității monahale, în scopuri de solidaritate în cadrul Ordinului Trapist, sau pentru proiecte de dezvoltare și lucrări de caritate.
Mai trebuie să știți că în timp ce berile trapiste sunt făcute chiar de către călugări, mai există berile de abaţie care sunt produse de fabrici, respectând reţetele mănăstirești.
Ce gust au berile mănăstireștiBerăriile mănăstirești produc zeci de feluri diferite de bere. Acestea sunt în general tip „ale” și sunt „bottle conditioned”. Au tendința de a fi dulcege, dar unele sunt seci. Cele mai multe sunt brune, dar câteva dintre ele sunt blonde.Toate sunt tari, fructate, picante și foarte aromate. Toate sunt complexe, rafinate și merg de minune cu mâncarea.Ca regulă, fabricile de bere trapiste nu împărtășesc rețetele lor de fabricație, dar există unele fabrici care realizează produse credibile, încercând să asimileze gustul berilor trapiste.
Multe dintre secrete sunt destul de bine cunoscute, cum ar fi refermentarea în sticle, cu puțin zahăr și drojdie. Astfel, sunt adăugate cantități substanțiale de zahăr candel și/sau amidon de grâu utilizat pentru a ușura consistența berii și a o face cât mai ușor de băut.
În acest caz, zahărul candel nu este cel care se găsește în magazinele specializate, ci o varietate mai închisă la culoare, care împrumută berii culoarea și aroma sa. Drojdiile tind să se bucure de o fermentație la o temperatură relativ mai mare, pentru a produce clasicii esteri fructați.Hameiul, utilizat în special pentru amăreală, este din varietăți nobile. Condimentele, dacă se folosesc, se adaugă în cantităţi mici și cu mare finețe. Ca o concluzie, berile trapiste rămân deosebite datorită modului în care sunt făcute.
