Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Pentru o bună desfăşurare a activităţii de birou sunt necesare mai multe accesorii spcifice. Acestea contribuie la o bună organizare a activităţii şi la succesul afacerii, cu atât mai mult cu cât unele dintre aceste accesorii office sunt importante pentru o comunicare internă eficienta.
Un astfel de accesoriu este şi flipchartul, un instrument de bază atât pentru profesori şi traineri, cât şi pentru personalul unui birou deoarece prin intermediul acestuia pot fi susţinute şi transmise informaţii în timpul unei şedinţe, a unui curs sau prezentări, dar asupra cărora se poate reveni şi modifica chiar în timpul desfăşurării acesteia.
Acest instrument este fomat dintr-un şevalet, susţinut de trei picioare, uneori şi cu roţi, care permite fixarea unor coli de mari dimensiuni pe care se vor scrie, nota, informații, cursuri. Există mai multe tipuri de flipcharturi, de la cele magnetice ce permit scrierea direct pe tablă, cu ajutorul unor markere de whiteboard, sau pe hârtie, până la flipcharturi extensibile sau cu braţe laterale.
Prin urmare, acest instrument de comunicare şi afişare este unul foarte versatil, ce poate fi folosită în diferite domenii de activitate. În plus, acestea sunt practice şi eficiente deoarece colile fixate pot fi răsfoite cu uşurinţă pentru a putea reveni sau revedea schiţele şi graficele realizate anterior, precum şi datorită faptului că pot fi depozitate şi transportate cu uşurinţă.
Flipchartul este un instrument de comunicare foarte eficient şi interactiv, prin intermediul căruia pot fi transmise informaţii, idei, teorii şi concepte colegilor, superiorilor sau studenţilor, în cadrul unor evenimente oficiale, cum ar fi simpozioane, cursuri, conferinţe, ateliere, şedinţe.
Avantajul utilizării acestui instrument, faţă de altele mai moderne, ca de exemplu prezentările în powerpoint, este că pot fi înregistrate feedback-urile şi ideile auditoriului, precum şi faptul că pot fi completate sau adăugate noi idei şi detalii, ca în cazul unor şedinţe de brainstorming.
De asemenea, toate informaţiile pot fi prezentate cu ajutorul diagramelor rotative, care pot stimula, totodată, şi reacţia şi analiza de grup a datelor în momentul scrierii şi îmbunătățirii unui proiect de raport, la care poate participa întreaga echipă.
În timpul unei prezentări în cadrul căreia este utilizat un flipchart este recomandat să nu fie folosite mai mult de 2 sau 3 culori deoarece această prezentare poate deveni obositoare sau plictisitoare. În plus, culorile folosite trebuie să fie deschise, astfel pot contribui la evidenţierea unor aspecte considerate importante în cadrul prezentării.
De asemenea, este indicat să fie folosite diagrame, deoarece prin evidenţierea informaţiilor importante, acestea vor fi mai uşor de reţinut de către public. Un secret ce contribuie la o memorare mai rapidă a noţiunilor este reprezentat de folosirea unui text de 5-9 rânduri, cu înălţimea de 5-7cm, aceste dimensiuni reprezentând dimensiunea naturală cognitiva a memoriei pe termen scurt.
În ceea ce priveşte prezentatorul, acesta trebuie să se simtă confortabil şi să scrie lizibil, pentru a putea înţelege întreg grupul, aptitudini obţinute ca urmare a exerciţiului.